Cultură şi învăţământ

Încă de la întemeierea satelor comunei s-au construit mici biserici din lemn. În timpul evoluţiei satelor şi creşterii populaţiei a apărut necesitatea unor lăcaşe de cult mai mari. Acestea au fost construite însă tot din lemn, deşi satele nu duceau lipsă de piatră, din cauză unei legi date de stăpânirea austriacă prin care bisericile ortodoxe puteau fi construite numai din lemn.
Primul preot ortodox atestat în satul Româneşti a fost Ioan, la 1669, având titlu de nobil. Nu se cunosc împrejurările istorice în care locuitorii satului au trecut după 1700 la credinţa greco-catolică, pentru a reveni la ortodoxie în 1948. În 1600 s-a construit prima biserică din lemn, în centrul satului, pe locul actualei biserici. După 1800 a apărut necesară, din cauza creşterii demografice, construirea unei biserici mai mari - ridicarea acesteia a fost finalizată în 1833, cu hramul "Sf. Nicolae". Biserica există şi azi, după numeroase modificări şi renovări.
Biserica
În Frâncenii Boiului prima biserică a fost construită (din lemn) în 1757, cu hramul "Sf. Nicolae". Din construcţie lipseşte cu desăvârşire fierul (cuie sau piroane metalice etc). Biserica a fost reparată în 1830 iar în 1969-1975 Direcţia Monumentelor Istorice a refăcut părţile care deveniseră nesigure. Nu a fost refăcută pictura interioară. Biserica este una dintre cele mai vechi din zona Cetăţii Chioarului. În 1928-1930, din motive de spaţiu, a fost contruită o a doua biserică, purtând hramul "Sf. Arhangheli".
Învăţământul a fost la început cu caracter confesional, de educaţie ocupându-se în general cantorii (diecii) satului. De aceea este greu de stabilit în timp momentul la care a apăruit acest tip de învăţământ. Datele istorice ne dau însă informaţii despre primele localuri destinate din construcţie acestui scop.
Prima şcoală în satul Boiu Mare s-a înfiinţat în anul 1880. Învăţătorul era localnic, plătit direct de părinţi în conformitate cu un acord stablit la începutul fiecărui an. În 1911 s-a construit un local de şcoală cu o sală de clasă, iar în 1934 acestuia i s-a adăugat încă o sală de clasă. Şcoala fiind confesională, a fost construită de biserică din contribuţia sătenilor. Clădirea, din piatră şi acoperită cu ţiglă, există şi astăzi. În 1956 s-a înfiinţat şcoala cu 8 clase, în 1963 a fost dat în folosinţă un nou local de şcoală cu 4 săli de clasă, iar în 1966 s-a inaugurat o grădiniţă.
În satul Româneşti prima şcoală confesională a luat fiinţă în anul 1833. Din cauză numărului foarte mic de elevi învăţătorul deservea încă două sate (Frâncenii Boiului şi Sălniţa).
În Frâncenii Boiului a fost înfiinţată o şcoală abia în 1952, desfiinţată apoi în 1985 din cauza numărului mic de elevi. Copiii au urmat ulterior cursurile şcolii primare din satul Boiu Mare.
Locuitorii comunei Boiu Mare sunt interesaţi de educaţie, acest lucru fiind dovedit de faptul că numeroşi fii ai lor au urmat studii superioare.
Altarul Bisericii
Tradiţii
Ca în toate localităţile din judeţul Maramureş, şi în comuna Boiu Mare "civilizaţia lemnului" îşi spune cuvântul. Atât casa cât şi celelalte construcţii tradiţionale din cadrul gospodăriei au fost ridicate din lemn de stejar şi fag, cu o uşoară fundaţie de piatră clădită, cu acoperiş din paie, şindrilă, ţiglă sau tablă.
Din gospodăria ţărănească putem enumera următorele elemente: casa cu una sau două încăperi şi tindă, şura cu grajd, "găbănaşul" (cămara exterioară), coteţele pentru porci, coteţele pentru găini, lemnăria, coşarul (coştei), privada (W.C.-ul exterior), fântâna cu cumpănă, cuptorul de pâine, vasul pentru adăpatul vitelor, stupii cu albine, ocolul pentru oi, poarta şi împrejmuirile.
În evoluţia gospodăriilor din comună, un rol important l-au avut ocupaţiile, starea social-economică, tradiţia locală, forma de teren, precum şi materialele de construcţie şi experienţa meşterilor populari. Gospodăriile ţăranilor exprimă situaţia economică, gradul de cultură, precum şi simţul gospodăresc tradiţional al fiecărei familii din sat.
Fiecare colţişor al gospodăriei este marcat de prezenţa omului care îşi trăieşte viaţa după regulile proprii, reguli statornicite de veacuri şi care pentru el au căpătat statut de lege. Marile momente din viaţa omului (naşterea, nunta, moartea, jocul ţărănesc etc.) se desfăşoară în acest mic univers.
Astăzi, când noul îşi spune cuvântul în toate domeniile, gospodăria ţărănească tradiţională suferă şi ea o metamorfoză. O serie de construcţii din lemn şi pământ dispar, fiind înlocuite cu construcţii din cărămidă şi beton, etajate şi supraetajate. Casele îşi îmbogăţesc numărul încăperilor, îşi schimbă organizarea spaţiilor, îşi introduc cameră de baie, iar în ultimul timp au microcentrale pentru încălzirea întregii gospodării.
Interiorul locuinţelor este supus obiceiului local, fiind adaptat nevoilor practice şi ocupaţiilor zilnice ale fiecărei familii. În încăperea principală se aflau: soba, unul sau două paturi din lemn, lada pentru păstrarea hainelor, masa din lemn lustruită, scaune din lemn, lada de zestre, leagănul pentru copii etc. Actualul interior al caselor s-a adaptat cerinţelor moderne, preluând puţine elemente tradiţionale. Din cele mai vechi timpuri, femeile din Boiu Mare au căutat să înfrumuseţeze interiorul casei prin ţesături confecţionate cu multă măiestrie. Ele erau făcute din cânepă, in, bumbac, lână sau combinaţii ale acestora. Apariţia macrameului a determinat gospodinele să confecţioneze şi mileuri de o rară frumuseţe.

Portul popular este ca o carte de vizită a fiecărei localităţi, exprimând tradiţia specifică locului. Portul femeiesc cuprinde: cămaşa de corp, cămaşa scurtă cu dantelă la piept, poalele albe cu partea inferioară croşetată, bluza de mătase, un şorţ din bumbac sau lână, batic, vestă de culoare închisă înflorată cu paiete, mărgele şi opinci sau pantofi cu toc jos. Bărbaţii purtau cămaşă albă cu broderii la mâneci, vestă neagră, pantaloni albi din lână, opinci sau bocanci, curea lată şi pălărie sau căciulă, în funcţie de anotimp. Acum costumele tradiţionale sunt îmbrăcate numai de sărbători, în restul anului folosindu-se vestimentaţie de oraş.
Ca de altfel în toată zona etnografică Chioar, în Boiu Mare, obiceiurile au căpătat caracter de lege, ca urmare a însuşirii şi respectării lor de către marea majoritate a populaţiei.

În general obiceiurile tradiţionale sunt strâns legate de sărbătorile religioase.
Obiceiurile de iarnă sunt cele mai frumoase şi mult aşteptate de locuitorii comunei, ca de altfel peste tot la români. Prima este sărbătoarea Sfântului Nicolae, în ajunul căreia copiii îşi aranjează încălţămintea la uşă pentru a primi darurile de la Moş Nicolae: obiecte de îmbrăcăminte, dulciuri şi chiar bani pentru cei cuminţi, sau nuieluşa pentru cei neascultători. De la începutul Postului Crăciunului în sate se aud colinde tradiţionale, ca repetiţie pentru Crăciun.
Cu o săptămână înainte de Crăciun are loc ceremonialul sacrificării porcului.
În seara de Ajunul Crăciunului copiii pornesc în grupuri de 3-5 la colindat prin sat, întâi la neamuri şi vecini apoi pe la restul caselor. Colindătorii sunt răsplătiţi cu colaci, mere şi nuci, iar la miezul nopţii fiecare se întoarce acasă. După miezul nopţii încep să umble prin sat colindători adulţi. Ei sunt primiţi cu vin, horincă, cozonaci şi fructe. Fiecare grup se opreşte la un moment dat la una din case şi petrece împreună cu gazda până în zori. Cei bătrâni se adună la una din casele lor şi cântă colinde.
În ziua de Crăciun toţi sătenii, îmbrăcaţi în costumele tradiţionale, merg la biserică. În a doua zi de Crăciun, după ce se întorc de la biserică, sătenii organizează jocuri ţărăneşti, la una din casele mai mari din sat (mai recent, la căminul cultural).
Noaptea Anului Nou este prilej pentru tot felul de "previziuni" în privinţa legăturilor între fetele şi feciorii satului în anul ce vine. Tot în acestă seară, ca glumă, sătenii îşi schimbă pe ascuns porţile între ei, fără a le distruge. În prima zi a Aului Nou, toţi credincioşii merg la Biserică, iar copiii umblă cu Pluguşorul.
În ajunul Bobotezei sunt sfinţite casele, iar de Bobotează sătenii merg la biserică purtând vase cu apă spre a fi sfinţită. Acestă apă este folosită de săteni, dar este dată şi animalelor bolnave pentru a se însănătoşi.
De Buna Vestire, încă înainte de răsăritul soarelui, sătenii strâng crengile şi frunzele uscate şi le dau foc în mijlocul livezilor, simbolizând arderea răului anului care a trecut.
În Duminica Floriilor sunt cinstiţi morţii, sărbătoare cunoscută sub denumirea de "luminaţie". Cu o zi înainte sătenii merg la cimitir şi curăţă mormintele, iar duminica merg la ora fixată de preot, care ţine în cimitir o slujbă de pomenire a morţilor. Gospodinele împart la săraci şi copii cocuţi, dulciuri şi pancove, bărbaţii se cinstesc cu horincă iar pe morminte se pun lumânări aprinse.
De Sfântul Gheorghe se obisnuieşte "udarea" fetelor şi celor care poartă numele de Gheorghe.
După Postul Mare şi după spălarea rituală din noaptea zilei din ajunul Paştelui, familiile merg cu lumânări la biserică aprope de miezul nopţii. Preotul începe slujba afară, biserica este înconjurată de trei ori de credincioşii cu lumânările aprinse apoi se intră în biserică. A doua zi de Paşti, după ce mergeau la biserică, sătenii organizau un joc care ţinea până spre miezul nopţii.

Există de asemenea multe obiceiuri legate de evenimente familiale: naşterea unui copil, căsătoria, moartea.
După naşterea copilului moaşa are grijă de copil şi de mamă timp de trei zile, iar copilul este îmbăiat zilnic în apă în care se pun diferite obiecte aducătoare de noroc. După aceea, timp de 40 de zile mama nu primeşte vizite şi se îngrijeşte exclusiv de copil. La 40 de zile de la naştere mama copilului merge la biserică pentru "molitvă", iar la şase săptămâni are loc botezul. Ritualul botezului este unic în ţară. Numele copilului este în general preluat de la bunici sau străbunici. Participanţii aduc daruri copilului, de regulă îmbrăcăminte.
Cu ocazia căsătoriei sunt parcurse anumite etape obligatorii: peţitul fetei, mersul pe vedere (vizita de răspuns a părinţilor fetei), logodna, căsătoria la primărie (în general cu o săptămână înaintea nunţii), cununia la biserică şi nunta. Cununia religioasă este precedată de perindarea alaiului, cu dialogurile tradiţionale, pe la casele mirelui, naşilor şi miresei, unde se desfăşoară nunta propriu-zisă.
Locuitorii comunei au o fire veselă, fiind gata să folosească orice eveniment deosebit pentru petrecere şi bucurie.
Ei sunt şi foarte ospitalieri, dovadă fiind şi obiceiul de a servi cu ceva pe oricine intră în ograda sau casa lor. De regulă, musafirul este servit "în fugă" cu slănină, cârnaţi, pâine, horincă şi vin.
Pagina realizata de: