Primăria Boiu Mare

Bine aţi venit pe site-ul primăriei comunei Boiu Mare!

Comuna Boiu Mare se află în sudul judeţului Maramureş, pe drumul judeţean Mesteacăn - Târgu Lăpuş. Cu o populaţie în jur de 1300 locuitori (1311 în 2001, în scădere faţă de 1413 în anul 1995), în întregime români, comuna se numără printre cele mai mici din judeţ, iar ca suprafaţă (60 kmp) printre cele medii.
Situată la o altitudine de 380 m, comuna Boiu Mare are un relief deluros, cu dealuri acoperite de păduri de foioase şi păşuni întinse. Podişul Boiului aparţine monoclinului Podişului Transilvaniei, găsindu-se în spatele aliniamentului de culmi cristaline Mezeş-Ticău-Preluca.

Comuna Boiu Mare este situată în bazinul hidrografic al Lăpuşului. Apele curgătoare sunt reprezentate de pârâul Boiului, pârâul Prislopului şi Valea Gâdelui, toate afluenţi ai râului Lăpuş.
Clima zonei este temperat continentală moderată, cu ierni mai blânde şi veri nu prea calde. Aceasta favorizează dezvoltarea unei vegetaţii cu păduri de foioase şi păşuni. Animalele care populează teritoriul comunei sunt cele specifice regiunilor deluroase din ţara noastră. Fondul cinegetic este format din câteva zeci de mistreţi, iepuri, vulpi, căprioare, fazani etc.

Cuvântul Primarului

În calitate de primar al comunei Boiu Mare, adresez un sincer bun venit tuturor celor ce aţi accesat acest site, în numele comunităţii acestei comune, administraţiei publice locale şi al meu personal.
Ne dorim ca pe această cale să venim în sprijinul cetăţenilor, oferindu-le dreptul la informaţia produsă şi gestionată de administraţia publică locală şi în acelaşi timp să fim o fereastră deschisă permanent tuturor celor ce vor să ne cunoască comuna şi pe noi.
Mulţumesc în numele locuitorilor, vizitatorilor din ţară şi străinătate, pentru că aţi avut curiozitatea şi dorinţa de a afla cât mai multe despre noi, gândindu-vă poate că veţi descoperi oportunităţi de afaceri de orice natură, să sperăm că vă vor îndemna să investiţi în comuna noastră, asigurându-vă cu responsabilitate de existenţa unei administraţii publice locale deschise şi transparente.
Cu siguranţă în urma informaţiilor primite, veţi găsi măcar un lucru care vă va capta atenţia şi dorinţa de a cunoaşte pe viu frumuseţea unică a acestor meleaguri, oamenii prietenoşi, ospitalieri şi farmecul unei comune primitoare.

Primar, Pop Gavril
Pagina realizata de: